O remarcabiă poveste a riscului - intro

Capacitatea de a defini ceea ce se poate întâmpla în viitor și de a alege dintre mai multe alternative reprezintă un principiu central al societăților contemporane. Gestionarea riscului ne ajută să ne orientăm într-o gamă largă de procese decizionale, de la alocarea capitalului până la protecția sănătății publice, de la declararea războiului până la întemeierea unei familii, de la plata primelor de asigurare și până la purtarea centurii de siguranță.

Capacitatea de a gestiona riscul, și, în același timp, dorința de asumare a riscului și de a face alegeri de perspectivă sunt elementele-cheie care propulsează sistemul economic.

   Ideea modernă de risc își are originile în sistemul numeric indo-arab care a ajuns în Europa acum opt sute de ani. Totuși, studiul atent al riscului a început în timpul renașterii, atunci când oamenii s-au eliberat de constrângerile trecutului.

  În 1654, în plină perioadă a Renașterii, cavalerul de  Mere, nobil francez pasionat de jocurile de noroc și de matematică, l-a provocat pe vestitul mathematician Blaise Pascal să resolve o enigmă. Problema consta în împărțirea mizei unui joc de noroc nefinalizat între doi jucători atunci când unul dintre ei se află în câștig. Enigma îi frământa pe matematicieni de aproape 200 de ani, de când fusese lansată de călugărul Luca Pacioli. El a fost cel care a adus sistemul de contabilitate în partidă dublă în atenția managerilor de astăzi (...) Pascal i-a cerut ajutorul lui Pierre de Fermat, un avocat care era în același timp și un strălucit matematician. Rezultatul colaborării celor doi a fost un fenomen intelectual exploziv.

   Soluția propusă de ei pentru enigma lui Pacioli însemna că, pentru prima dată, oamenii puteau lua decizii și puteau anticipa viitorul cu ajutorul numerelor.

   În vremea în care Pascal și Fermat descopereau pentru prima dată lumea fascinantă a probabilităților, societatea era marcată de un suflu extraordinar de inovații și descoperiri. Până în 1654, era deja hotărât faptul că pământul este rotund, erau descoperite noi tărâmuri întinse, praful de pușcă transforma în ruine castelele medievale, tipărirea cu caractere mobile nu mai era demult o noutate, artiștii erau deja maeștri în tehnica perspectivei, bogățiile abundau în Europa, iar Bursa de Valori din Amsterdam era în plin avânt. Cu câțiva ani înainte, în 1637, celebra bulă speculativă a lalelelor olandeze explodase, ca urmare a încheierii de contracte de tip futures, ale căror caracteristici erau identice cu cele ale sofisticatelor instrumente financiare utilizate în prezent.

  Odată cu trecerea anilor, matematicienii au transformat teoria probabilităților dintr-o jucărie a pariorilor într-un puternic instrument de organizare, interpretare și utilizare a informațiilor. Ideile ingenioase veneau una după alta, și astfel au apărut tehnicile cantitative de gestionare a riscului care au declanșat ritmul alert al timpurilor moderne.

   În 1703, Gottfried von Leibniz i-a replicat matematicianului și omului de știință elvețian Jakob Bernoulli că ”natura a stabilit tipare ce-și au originea în repetarea evenimentelor, însă doar pentru cea mai mare parte”, impulsionându-l astfel pe Bernoulli să inventeze Legea Numerelor Mari și metodele statistice de selectare care stau la baza multor activități desfășurate astăzi, precum sondajele de opinie, degustarea vinurilor, selecția acțiunilor și testarea produselor farmaceutice. Avertismentul lui Leibniz - ”însă doar pentru cea mai mare parte”- a avut o însemnătate mai mare decât și-ar fi imaginat, pentru că a stabilit de ce există o asemenea noțiune precum riscul: fără această caracteristică, absolut totul poate fi anticipat și, într-o lume în care fiecare eveniment este identic cu un altul precedent, nu s-ar produce nicio schimbare.
 Vezi: În căutarea certitudinii morale

În esență, Legea numerelor mari spune că diferența dintre valoarea observată și valoarea reală a unui eșantion se va diminua pe măsură ce se va repeta numărul de experimente.

   În 1730, Abraham de Moivre a propus structura distribuției normale - cunoscută și sub numele de curba clopot sau curba gaussiană - și a descoperit conceptul de abatere (deviație) standard. Aceste două concepte sunt reunite sub numele mai popular Legea Normală (Gauss-Laplace) și constituie ingredientele esențiale ale tehnicilor moderne de estimare a riscului.

Nepotul lui Jakob Bernoulli, Daniel, a definit pentru prima dată procesul sistematic prin care majoritatea oamenilor fac alegeri și ajung să ia decizii. Mai mult decât atât, el a avansat ideea potrivit căreia satisfacția rezultată dintr-o oricât de neînsemnată creștere a averii ”va fi invers proporțională cu cantitatea de bunuri deținută anterior. Cu o asemenea afirmație nevinovată, Bernoulli a explicat de ce era nefericit regele Midas, de ce oamenii au tendința de a fi reticenți la noțiunea de risc și de ce trebuie să scadă prețurile atunci când cumpărătorii urmează să fie încurajați să cumpere mai mult. Afirmația lui Bernoulli a rămas paradigma dominantă a comportamentului rațional în următorii 250 de ani și a pus bazele principiilor moderne din managementul investițiilor.

   Toate instrumentele pe care le utilizăm astăzi în managementul riscului și în analiza deciziilor, de la raționalismul strict al jocurilor și până la provocările teoriei haosului, își au originea în descoperirile ce au avut loc între 1654 și 1760, cu excepția a două cazuri:

   În 1875, Francis Galton, matematician amator și văr primar al lui Charles Darwin, a descoperit regresia liniară, explicând astfel de ce trufia prevestește prăbușirea. Atunci când luăm o hotărâre bazată pe ideea că lucrurile vor reveni ”la normal”, aplicăm noțiunea regresiei liniare.

   În 1952, laureatul Premiului Nobel pentru economie, Harry Markowitz, a demonstrat matematic de ce alegerea de a miza totul pe o singură carte este o strategie destul de riscantă și de ce este diversificarea unul dintre instrumentele cele mai la îndemână de care poate dispune un investitor sau un director de companie. Această revelație a declanșat mișcarea intelectuală care a revoluționat centrul financiar Wall Street, finanțarea corporativă și deciziile economice din întreaga lume.

   

   Fisher Black, teoretician pionier al finanțelor moderne care s-a mutat de la Massachusetts Institute of Tehnology (MIT) pe Wall Street, a spus: ”Piețele par mult mai puțin eficiente de pe malul râului Hudston decât de pe malul râului Charles”. 

Prin aceasta, vre să spună că din scaunul profesorului de la MIT (facultate aflată pe malul râului Charles) piețele financiare sunt considerate eficiente (adică posibilitatea de a obține profituri din piață tinde spre zero) și evoluția lor poate fi modelată prin teorie și matematică, însă, privite din unghiul investitorilor și al traderilor (aflați pe WallStreet, în NewYork, deci lângă râul Hudston, piețele de capital nu sunt tocmai eficiente întrucât sunt influențate de psihologia participanților, de iraționalitate, de factori aleatorii care efectiv nu pot fi prevăzuți. Cu alte cuvinte, Fisher spune ”una este teoria, alta este realitatea”.

Nu trebuie să fii jucător înveterat sau investitor ca să recunoști ce ne pot spune despre risc jocurile de noroc sau investițiile. Zarurile și ruleta, bursa de valor și piața titlurilor de stat sunt laboratoare naturale pentru studierea riscului, pentru că se pretează atât de bine la determinarea cantitativă; limbajul lor este cel al numerelor. Mai mult, ele ne dezvăluie multe despre noi înșine.

Cuvântul ”risc” derivă din latinescul riscare, tradus prin ”a îndrăzni”. Astfel, riscul este mai degrabă o alegere, și nu un destin. Istoria riscului constă în acțiunile pe care ne încumetăm să le întreprindem și care depind de cât de liberi suntem să alegem. Iar această istorie ajută la definirea esenței umane.