(manual complet de investiții în acțiuni subevaluate) Benjamin Graham
editura C.H. Beck, București, 2010
Investitorul inteligent (din prefaţă)
Se afișează postările cu eticheta Graham. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Graham. Afișați toate postările
duminică, 8 decembrie 2019
Investitorul inteligent - Benjamin Graham
(manual complet de investiții în acțiuni subevaluate) Benjamin Graham
editura C.H. Beck, București, 2010
Investitorul inteligent (din prefaţă)
miercuri, 27 septembrie 2017
10 reguli de baza pentru investitorii in actiuni - Benjamin Graham
Regula numarul 1
Un indicator
P/E (price/ earning ratio) cel putin dublu fata de rata bondurilor cu rating
AAA.
„Investitiile in actiuni prezinta un risc mult mai ridicat decat cele in
obligatiuni. Prin urmare, randamentul asteptat pentru investitiile in actiuni
trebuie sa fie mult mai ridicat, pentru a compensa asumarea riscului”, a
explicat Andrei Radulescu.
Regula numarul 2
Indicatorul
PER mai mic decat 40% din cel mai mare nivel al aceluiasi indicator din ultimii
5 ani.
„Evaluarea comparativa (indicatori PER, PBV, Psales) este foarte importanta in
determinarea potentialului de evolutie a unei actiuni. Un PER mai mic poate
exprima, in general, un potential mai ridicat de evolutie pe termen scurt
(raportat la alte companii) (subevaluare relativa). In general pe parcursul
unui ciclu economic se poate calcula un PER mediu, dar si PER-ul minim si
PER-ul maxim (pentru fiecare actiune in parte). Evident, se recomanda
companiile cu un PER sub cel mediu, sau cu un discount important fata de PER-ul
maxim, pentru a putea spera la potential de crestere ridicat. Practic, intr/o
viziune pe termen mediu/lung, se intra la cumparare cand PER se situeaza sub
media observata imn ciclu economic anterior, sau prezinta un discount important
fata de PER/ul maxim inregistrat de companie in acest interval (ciclul economic
anterior)”, spune analistul SSIF Broker.
Regula numarul 3
Randamentul
dividendului sa fie de cel putin 2 treimi din randamentul obligatiunilor AAA.
„Investitiile in actiuni vizeaza atat potentialul de apreciere a acestor
titluri, dar si dividendele pe care aceste companii le pot acorda. Randamentul
dividendului trebuie comparat cu randamentul unei obligatiuni free risk, dar
trebuie luat in calcul si potentialul de apreciere a actiunilor respective”.
Regula numarul 4
Pretul
actiunii sub 2 treimi din tangible book value per share (Valoarea
contabila/actiune)
„Companiile a caror capitalizare se situeaza sub nivelul tangible book prezinta
potential de crestere".
Regula numarul 5
Pretul
actiunii sub 2 treimi din valoarea neta curenta a activelor
„Un investitor poate cumpara titlurile companiei si poate sa decida vanzarea
activelor lichide piece by piece, obtinand un randament foarte bun cu riscuri
relativ reduse (tangible book incorporeaza elementele care pot fi rapid
tranformate in lichiditati)”.
Regula numarul 6
Datoriile
totale mai mici decat valoarea contabila
„Investitorii analizeaza si structura de finantare a companiei in luarea
deciziilor de investitie. O structura optima de finantare depinde de la o
economie la alta, de la un sector la altul. In mod normal, cu cat rata de
impozitare a profitului este mai ridicata, cu atat preferinta pentru indatorare
este mai ridicata”, explica analistul SSIF Broker.
Regula numarul 7
Current
ratio (venituri curente impartit la datorii curente) mai mare de 2
„Lichiditatea companiei este un indicator important analizat de investitori in
luarea deciziilor de investitie. Un current ratio peste 2 exprima un grad
ridicat de lichiditate, care diminueaza posibilitatea unui scenariu in care
companie s-ar putea confrunta cu dificultati de lichiditate pe termen scurt (12
luni)”.
Regula numarul 8
Datoriile
totale mai mici decat dubul valorii nete curente a activelor
„Trebuie sa existe prudenta, mai ales in perioadele de criza financiara, pentru
ca un grad ridicat de indatorare poate determina probleme de lichiditate si
insolventa pentru companii”.
Regula numarul 9
Profitul net
din ultimii 10 ani sa aiba o rata de crestere de cel putin 7% anual.
„Evolutia profitului net pe parcursul unui ciclu economic este importanta
pentru investitori in luarea deciziilor de investitie. In mod normal, ritmul de
evolutie a profitului net la nivelul unei companii pe parcursul unui ciclu
economic trebuie sa fie superior ratei medii de evolutie a economiei si
inflatiei medii (rata medie anuala a profitului mai mare decat suma dintre
inflatia medie anuala si ritmul mediu anual de evolutie a economiei)”.
Regula numarul 10
Stabilitatea profitului: sa nu fie mai mult de 2
declinuri de 5% pe an si castigurile din ultimii 10 ani sunt permisibile
„Din perspectiva analizei fundamentale, se recomanda investitii pe termen lung,
care vizeaza companii care pot outperforma pe parcursul unui ciclu economic.
Stabilitatea rezultatelor companiilor este prin urmare foarte importanta.
Practic, prin acesrt criteriu se admit maxim 2 ani de scadere a rezultatelor
(acesti doi ani corespund in mod normal perioadelor dintre 2 cicluri economice
(perioada unei crize ciclice, care poate afecta economia si rezultatele
companiilor)”.
marți, 6 septembrie 2016
Să recapitulăm
Dacă o persoană îşi propune să realizeze profit din cumpărarea şi vânzarea
titlurilor de valoare, ea va pune bazele unei afaceri proprii, care, pentru a
avea şanse de succes, trebuie să fie administrată în conformitate cu
principiile practice acceptate.
I. Primul şi cel mai evident dintre aceste principii este să ştii ceea ce faci - să-ţi cunoşti afacerea. pentru investitor, aceasta înseamnă să nu încerce să obţină "profituri curente", din tranzacţiile cu titluri de valoare - respectiv venituri mai mari decât dobânda obişnuită şi dividendele - dacă nu ştie despre valoarea titlurilor la fel de multe lucruri câte ar trebui să ştie despre valoarea mărfurilor pe care şi-ar propune să le vândă.
II. Al doilea principiu este să nu laşi pe altcineva să-ţi adiministreze afacerea decât dacă (1) poţi să-i urmăreşti rezultatele cu atenţia şi înţelegerea cuvenită sau (2) ai motive foarte întemeiate să te încrezi în integritatea şi competenţa lui.
III. Al treilea principiu este să nu te implici într-o activitate - adică să nu fabrici sau să nu vinzi un produs - decât atunci când un calcul serios arată că există şanse destul de mari să obţii un profit rezonabil. Evitaţi mai ales afacerile din care aveţi puţine de câştigat şi multe de pierdut. Pentru investitorul întreprinzător, aceasta înseamnă că activităţile sale lucrative ar trebui să se bazeze nu pe optimism, ci pe calcule. Pentru orice investitor, aceasta înseamnă că, atunci când se limitează la un câştig mic - cum stăteau lucrurile înainte, cel puţin cu obligaţiunile convenţionale sau cu acţiunile privilegiate - trebuie să aibă dovezi convingătoare că nu riscă o parte substanţială a capitalului investit.
IV. A patra regulă are un caracter mai pozitiv: să ai curajul cunoaşterii şi experienţei personale. Dacă ai tras o concluzie pe baza datelor concrete şi ştii că socoteala ta este corectă, fă cum crezi - chiar dacă alţii ezită sau pot proceda altfel. (Pentru că lumea nu este de aceeaşi părere cu tine, nu înseamnă că ai, nici că n-ai dreptate. Ai dreptate pentru că datele şi raţionamentul tău sunt corecte.) În mod asemănător în domeniul valorilor mobiliare, curajul devine virtutea supremă după ce s-a dobândit o cunoaştere adecvată, iar discernământul a fost verificat.
Din fericire pentru investitorul reprezentativ, ca să aibă succes, nu trebuie neapărat ca programul lui să aibă la bază aceste calităţi - cu condiţia ca ambiţiile lui să se limiteze la capacităţile personale, iar activităţile sale să se restrângă la calea sigură şi îngustă a investitorilor standard cu caracter defensiv. A obţine din investiţii rezultate satisfăcătoare este mai uşor decât îşi dă seama majoritatea oamenilor; a obţine rezultate superioare este mai greu decât pare.
Comentariu
Cei care riscă cel mai mult şi obţin câştigurile cele mai mari pe o piaţă în creştere sunt aproape întotdeauna cei care suferă pierderile cele mai mari pe o piaţă în scădere care-i urmează în mod inevitabil.
Pentru a fi un investitor inteligent, trebuie să vă asiguraţi că nu veţi pierde niciodată toţi banii sau cea mai mare parte a acestora.
Refuzând să plătiţi o sumă prea mare pentru o investiţie, vă reduceţi şansele ca avuţia dumneavoastră să dispară sau să se diminueze brusc.
Înainte de a investi, trebuie să vă asiguraţi că aţi evaluat în mod realist probabilitatea de a vă înşela şi reacţia pe care o veţi avea faţă de consecinţele faptului de a vă fi înşelat.
Comentariu la post-scriptum
A investi cu succes înseamnă a-ţi asuma riscuri, nu a le evita.
"Investitorilor nu le place incertitudinea" declamă chiar în acest moment la televizor sau într-un ziar un specialist în strategii de investiţii. Dar investitorilor nu le-a plăcut niciodată incertitudinea - şi cu toate acestea incertitudinea este starea fundamentală durabilă a lumii investitorilor.
din Anexe
Tema intelectuală comună investitorilor din Graham şi Doddsville este aceasta: ei caută discrepanţe între valoarea unei afaceri şi preţul pe care-l au pe piaţă mici părţi din afacerea respectivă.
Este inutil să mai spun că investitorii noştri, care se bazează pe teoria lui Graham şi Dodd, nu discută despre beta, despre modelul de stabilire a preţului mijloacelor fixe sau despre covarianţă în randamentele titlurilor de valoare. Aceste lucruri nu-i interesează. De fapt, celor mai mulţi dintre ei le-ar fi greu să definească aceşti termeni. Investitorii se concentrează pur şi simplu asupra a două variabile: preţul şi valoarea.
De asemenea, trebuie să ai cunoştinţele care să-ţi permită să faci o estimare foarte generală a valorii afacerilor respective. Nu trebuie să calculezi exact. Asta înţelege Ben Graham prin asigurarea unei marje de siguranţă. Nu evaluezi şi cumperi de 80 de milioane de dolari afaceri care valorează 83 de milioane de dolari. Îţi laşi o rezervă importantă. Când construieşti un pod, te asiguri că acel pod poate susţine o masă de 15 tone, dar nu laşi să treacă pe el decât camioane de 5 tone. Acelaşi principiu se aplică în activitatea de investiţii.
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
I. Primul şi cel mai evident dintre aceste principii este să ştii ceea ce faci - să-ţi cunoşti afacerea. pentru investitor, aceasta înseamnă să nu încerce să obţină "profituri curente", din tranzacţiile cu titluri de valoare - respectiv venituri mai mari decât dobânda obişnuită şi dividendele - dacă nu ştie despre valoarea titlurilor la fel de multe lucruri câte ar trebui să ştie despre valoarea mărfurilor pe care şi-ar propune să le vândă.
II. Al doilea principiu este să nu laşi pe altcineva să-ţi adiministreze afacerea decât dacă (1) poţi să-i urmăreşti rezultatele cu atenţia şi înţelegerea cuvenită sau (2) ai motive foarte întemeiate să te încrezi în integritatea şi competenţa lui.
III. Al treilea principiu este să nu te implici într-o activitate - adică să nu fabrici sau să nu vinzi un produs - decât atunci când un calcul serios arată că există şanse destul de mari să obţii un profit rezonabil. Evitaţi mai ales afacerile din care aveţi puţine de câştigat şi multe de pierdut. Pentru investitorul întreprinzător, aceasta înseamnă că activităţile sale lucrative ar trebui să se bazeze nu pe optimism, ci pe calcule. Pentru orice investitor, aceasta înseamnă că, atunci când se limitează la un câştig mic - cum stăteau lucrurile înainte, cel puţin cu obligaţiunile convenţionale sau cu acţiunile privilegiate - trebuie să aibă dovezi convingătoare că nu riscă o parte substanţială a capitalului investit.
IV. A patra regulă are un caracter mai pozitiv: să ai curajul cunoaşterii şi experienţei personale. Dacă ai tras o concluzie pe baza datelor concrete şi ştii că socoteala ta este corectă, fă cum crezi - chiar dacă alţii ezită sau pot proceda altfel. (Pentru că lumea nu este de aceeaşi părere cu tine, nu înseamnă că ai, nici că n-ai dreptate. Ai dreptate pentru că datele şi raţionamentul tău sunt corecte.) În mod asemănător în domeniul valorilor mobiliare, curajul devine virtutea supremă după ce s-a dobândit o cunoaştere adecvată, iar discernământul a fost verificat.
Din fericire pentru investitorul reprezentativ, ca să aibă succes, nu trebuie neapărat ca programul lui să aibă la bază aceste calităţi - cu condiţia ca ambiţiile lui să se limiteze la capacităţile personale, iar activităţile sale să se restrângă la calea sigură şi îngustă a investitorilor standard cu caracter defensiv. A obţine din investiţii rezultate satisfăcătoare este mai uşor decât îşi dă seama majoritatea oamenilor; a obţine rezultate superioare este mai greu decât pare.
Comentariu
Cei care riscă cel mai mult şi obţin câştigurile cele mai mari pe o piaţă în creştere sunt aproape întotdeauna cei care suferă pierderile cele mai mari pe o piaţă în scădere care-i urmează în mod inevitabil.
Pentru a fi un investitor inteligent, trebuie să vă asiguraţi că nu veţi pierde niciodată toţi banii sau cea mai mare parte a acestora.
Refuzând să plătiţi o sumă prea mare pentru o investiţie, vă reduceţi şansele ca avuţia dumneavoastră să dispară sau să se diminueze brusc.
Înainte de a investi, trebuie să vă asiguraţi că aţi evaluat în mod realist probabilitatea de a vă înşela şi reacţia pe care o veţi avea faţă de consecinţele faptului de a vă fi înşelat.
Comentariu la post-scriptum
A investi cu succes înseamnă a-ţi asuma riscuri, nu a le evita.
"Investitorilor nu le place incertitudinea" declamă chiar în acest moment la televizor sau într-un ziar un specialist în strategii de investiţii. Dar investitorilor nu le-a plăcut niciodată incertitudinea - şi cu toate acestea incertitudinea este starea fundamentală durabilă a lumii investitorilor.
din Anexe
Tema intelectuală comună investitorilor din Graham şi Doddsville este aceasta: ei caută discrepanţe între valoarea unei afaceri şi preţul pe care-l au pe piaţă mici părţi din afacerea respectivă.
Este inutil să mai spun că investitorii noştri, care se bazează pe teoria lui Graham şi Dodd, nu discută despre beta, despre modelul de stabilire a preţului mijloacelor fixe sau despre covarianţă în randamentele titlurilor de valoare. Aceste lucruri nu-i interesează. De fapt, celor mai mulţi dintre ei le-ar fi greu să definească aceşti termeni. Investitorii se concentrează pur şi simplu asupra a două variabile: preţul şi valoarea.
De asemenea, trebuie să ai cunoştinţele care să-ţi permită să faci o estimare foarte generală a valorii afacerilor respective. Nu trebuie să calculezi exact. Asta înţelege Ben Graham prin asigurarea unei marje de siguranţă. Nu evaluezi şi cumperi de 80 de milioane de dolari afaceri care valorează 83 de milioane de dolari. Îţi laşi o rezervă importantă. Când construieşti un pod, te asiguri că acel pod poate susţine o masă de 15 tone, dar nu laşi să treacă pe el decât camioane de 5 tone. Acelaşi principiu se aplică în activitatea de investiţii.
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
vineri, 8 iulie 2016
Teoria diversificării
Există o logică strânsă între conceptul de marjă de siguranţă şi principiul
diversificării.
Chiar când marja este în favoarea investitorului, un titlu de valoare poate da
rezultate slabe. Căci marja nu reprezintă decât o garanţie a faptului că el are
şanse mai mari de a ieşi în câştig, nu în pierdere - nicidecum că nu poate
pierde. Dar cu cât numărul unor asemenea angajamente este mai mare, cu atât
cresc şansele ca totalul profiturilor să depăşească totalul pierderilor.
Acesta este principiul care stă la baza subscrierii asigurărilor.
Diversificarea este un principiu consacrat al investiţiilor făcute cu prudenţă.
Acceptându-l pe scară atât de mare, investitorii demonstrează de fapt că
acceptă principiul marjei de siguranţă, cu care este asociată diversificarea.
Acest aspect poate fi înfăţişat într-o manieră mai sugestivă prin referire la
aritmetica ruletei. Dacă cineva pariază un dolar pe un singur număr, încasează
un profit de 35 de dolari dacă câştigă - şansele de a pierde sunt însă de 37 la
1. El are o "marjă de siguranţă negativă". În cazul său,
diversificarea este contraindicată. Cu cât pariază pe mai multe numere, cu atât
şansele de a ieşi în câştig scad. Dacă pariază în mod constant un dolar pe fiecare
număr(inclusiv 0 şi 00), va pierde cu siguranţă 2 dolari la fiecare învârtire a
ruletei. Să presupunem însă că câştigătorul ar primi 39 de dolari în loc de 35
de dolari. În acest caz, el ar avea o marjă de siguranţă mică, dar importantă.
Prin urmare, cu cât pariază pe mai multe numere, cu atât şansele lui de câştig
cresc. În plus, ar fi sigur că, la fiecare învârtire a ruletei, câştigă doi
dolari pariind pur şi simplu un dolar pe fiecare număr. (În paranteză fie spus,
cele două exemple prezentate înfăţişează de fapt poziţiile jucătorului şi
proprietarului unei rulete care are şi valorile 0 şi 00).
(* La
ruleta "americană", majoritatea roţilor includ valorile 0 şi 00
alături de ciferele de la 1 la 36, în total fiind 38 de numere. Cazinoul oferă
un câştig maxim de 35 la 1. Ce s-ar întămpla dacă aţi paria un dolar pe fiecare
număr? Cum bila nu poate nu poate cădea decât pe o valoare, aţi câştiga 35 de
dolari la valoarea respectivă, dar aţi pierde câte un dolar la
fiecare dintre celelalte 37 de numere, pierderea finală fiind de doi
dolari. Această diferenţă de doi dolari (sau un ecart de 5, 26% din
totalul sumei pariate , de 38 dolari) este "avantajul casei", el
reprezentând o garanţie a faptului că pe ansamblu, jucătorii vor pierde
întotdeauna mai mult decât câştigă. Aşa cum este în interesul jucătorului de
ruletă să parieze cât mai rar cu putinţă, tot aşa este în interesul cazinoului
ca ruleta să se învârtă permanent. În mod asemănător, investitorul inteligent
ar trebui să caute să facă cât mai multe plasamente care să-i ofere "şanse
mai mari de câştig decât de pierdere".
Pentru majoritatea investitorilor, diversificarea este cea mai simplă şi
mai ieftină modalitate de a-şi mări marja de siguranţă.
Ideea pe care investitorul o are despre marja de siguranţă se întemeiază pe un
calcul simplu şi clar care are la bază date statistice. Nu există nici o
garanţie că această abordare cantitativă fundamentală va continua să dea
rezultate pozitive în viitor, în condiţii necunoscute. În acelaşi timp însă, nu
avem motive întemeiate să fim pesimişti din acest punct de vedere.
Trebuie să mai facem o distincţie între investiţiile convenţionale şi cele
neconvenţionale.
Investiţiile convenţionale sunt potrivite pentru portofoliul tipic. Din această
categorie au făcut parte titlurile guvernamentale americane şi acţiunile
ordinare foarte bine cotate, care aduc dividende. Noi am adăugat la acestea
obligaţiunile emise de administraţiile de stat şi municipale, pentru cei care
se mulţumesc cu avantajele oferite de scutirea de la plata imozitelor aferente
acestora. Sunt incluse şi obligaţiunile corporatiste de cea mai bună calitate
atunci când, aşa cum se întâmplă în prezent, ele aduc câştig mai mare
comparativ cu obligaţiunile de tezaur pentru economii emise în S.U.A..
Investiţiile neconvenţionale sunt cele care se potrivesc numai investitorului
întreprinzător. Ele sunt extrem de variate. Categoria cea mai largă este cea a
acţiunilor ordinare, subevaluate, emise de companiile secundare, care
recomandăm să fie cumpărate atunci când preţul lor reprezintă cel mult două
treimi din valoarea calculată a acestora. În afara lor, există adeseori o gamă
largă de obligaţiuni corporatiste de cotaţie medie şi acţiuni privilegiate, în
care se poate investi atunci când se vând la preţuri cu mult sub valoarea lor
aparentă. În aceste cazuri, investitorul obişnuit ar fi înclinat să considere
că aceste titluri au caracter speculativ, pentru că, în mintea lui, faptul de a
nu fi cotate foarte bine din punct de vedere al calităţii este sinonim cu
faptul de a nu avea meritul unei investiţii.
Noi credem că un preţ destul de mic poate transforma un titlu de valoare de
calitate mediocră într-o investiţie sigură - cu condiţia ca investitorul să fie
informat şi experimentat şi ca el să practice o politică adecvată de
diversificare. Căci, dacă preţul este destul de mic pentru a crea o marjă de
siguranţă consistentă, titlul de valoare respectiv îndeplineşte criteriul
nostru de selecţie a investiţiilor. Exemplul nostru preferat este preluat din
domeniul obligaţiunilor imobiliare. În anii 1920, s-au vândut titluri de acest
gen în valoare de miliarde de dolari, ele fiind recomandate pe scară largă
drept investiţii sigure. Pentru o mare parte a acestora, diferenţa dintre
valoare şi datorii era atât de mică, încât titlurile aveau un puternic caracter
speculativ. În timpul crizei din anii 1930, foarte multe obligaţiuni de acest
gen n-au adus dobândă, iar preţul lor s-a prăbuşit - în unele cazuri, la mai
puţin de 10% din valoarea nominală. În acel moment, aceiaşi consilieri care le
recomandaseră ca investiţii sigure atunci când preţul lor era egal cu valoarea
nominală, le respingeau, considerându-le titlurile cele mai neatrăgătoare, cu
cel mai puternic caracter speculativ. În realitate însă, scăderea preţurilor cu
aproximativ 90% a făcut ca multe dintre aceste titluri de valoare să devină
deosebit de atrăgătoare şi destul de sigure - căci valoarea lor reală era de 4
sau 5 ori mai mare decât cotaţia pieţei.
(Graham
spune aici că nu există acţiuni bune şi acţiuni rele; există doar acţiuni
ieftine şi acţiuni scumpe. Chiar şi acţiunile celei mai performante companii
ajung să fie "bune de vândut" atunci când preţul lor creşte prea
mult, în vreme ce acţiunile companiei celei mai slabe merită să fie cumpărate
dacă preţul lor scade suficient de mult.
---Analiştii
de pe Wall Street au înclinat mereu să considere o acţiune "o achiziţie
solidă" atunci când preţul ei e mare şi s-o eticheteze "bună de
vândut" după ce preţul ei a scăzut - exact opusul a ceea ce ar dicta
Graham (şi bunul simt). Aşa cum procedează pe parcursul întregii cărţi, Graham
face distincţie între speculaţie - sau cumpărarea unor acţiuni în
speranţa că preţul lor va continua să crească - şi
investiţie sau
cumpărarea unor acţiuni pe baza valorii reale a firmei.
ideile de
mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura
C.H.Beck 2010, București
joi, 7 iulie 2016
"Marja de siguranţă" - concept de bază al activităţii de investiţii
Se spune că un monarh oriental le-a cerut înţelepţilor săi să formuleze o
propoziţie care să fie avută în vedere şi care
să fie adevărată şi potrivită în toate momentele şi situaţiile. Ei au venit în
faţa lui cu cuvintele: "Apoi, şi asta va trece." Câte lucruri
exprimă! Cât de mobilizatoare sunt în clipele de mândrie! Şi cât de
mângâietoare, în adâncurile suferinţei! "Apoi şi asta va trece!" Cu
toate acestea, să nădăjduim că nu sunt foarte adevărate:" - Abraham
Lincoln, cuvântare rostită în faţa membrilor Societăţii Agricole a Statului
Wisconsin, Milwaukee, 30 septembrie 1859, în Abraham Lincoln: Speeches and
Writtings 1859-1865 ) Library of America, 1985), vol II, pag. 101.
"Şi asta va trece!" modul de a exprima în trei cuvinte secretul investiţiilor sigure, îndrăznim să propunem mottoul MARJA DE SIGURANŢĂ.
Toţi investitorii experimentaţi îşi dau seama că marja de siguranţă este esenţială pentru alegerea unor obligaţiuni şi acţiuni sigure. De exemplu, o societate de căi ferate ar fi trebuit să aibă un raport profit- cheltuieli fixe totale mai mare de cinci (înainte de scăderea impozitului), într-o perioadă de câţiva ani, pentru ca obligaţiunile ei să fie considerate titluri din categoria investiţiilor.
Pentru obligaţiuni, marja de siguranţă se mai poate calcula comparând valoarea totală a întreprinderii cu suma datoriilor. (Un calcul similar se poate face pentru o emisiune de acţiuni privilegiate). Dacă firma datorează 10 milioane de dolari şi valorează de fapt 30 de milioane de dolari, atunci valoarea poate să scadă cu două treimi - teoretic cel puţin - înainte ca posesorii de obligaţiuni să sufere pierderi. Diferenţa dintre valoarea întreprinderii şi datorii, sau "tamponul", se poate determina cu aproximaţie folosind preţul mediu de piaţă al emisiunilor de acţiuni secundare dintr-un interval de câţiva ani. Cum preţul mediu al acţiunilor are, în general, legătură cu capacitatea medie de a produce câştig, marja "valorii întreprinderii" raportate la cheltuieli vor fi, în majoritatea cazurilor, similare.
Conceptul de marjă de siguranţă poate fi aplicat şi în domeniul acţiunilor ordinare, dar cu câteva modificări necesare.
Există situaţii în care o acţiune ordinară poate fi considerată sigură pentru că beneficiază de o marjă de siguranţă la fel de mare ca aceea a unei obligaţiuni de bună calitate. Aşa se va întâmpla, de exemplu, atunci când o companie are în circulaţie numai acţiuni ordinare care, în condiţii de criză economică, se vând la un preţ mai mic decât obligaţiunile care ar putea fi emise fără a pune în pericol valoarea activelor şi capacitatea de a produce câştig.
- Capacitate de a produce câştig - este expresia folosită de Graham pentru a denumi profiturile potenţiale ale unei companii sau, aşa cum el însuşi se exprimă, suma pe care o firmă "ar fi de aşteptat s-o câştige an de an în cazul în care condiţiile economice precumpănitoare în acea perioadă s-ar menţine neschimbate." ("Analiza valorilor mobiliare", Ediţia din 1934, pag. 354)
Din unele prelegeri ale sale, se vede clar că Graham voia ca termenul să acopere perioade de cel puţin 5 ani. Puteţi aproxima într-un mod rudimentar, dar simplu capacitatea de a produce câştig pe acţiune a unei companii calculând inversul raportului preţ-profit; o acţiune cu un raport PP de 11 se poate spune că are o capacitate de aproduce câştig de 9% (sau 1 împărţit la 11). În prezent, "capacitatea de a produce câştig" este denumită adeseori "randament al profitului".
În asemenea cazuri, investitorul poate să obţină marja de siguranţă asociată unei obligaţiuni şi, în plus, să aibă toate şansele de a realiza creşterea venitului şi a capitalului investit inerentă unei acţiuni ordinare.
(Singurul lucru care-i lipseşte este capacitatea legală de a insista să se plătească dividende - dar acesta este un neajuns mărunt în comparaţie cu avantajele pe care le are). Acţiunile ordinare cumpărate în asemenea circumstanţe oferă combinaţia ideală, rar întâlnită, de siguranţă şi posibilitate de realizare a unui profit.
Graham: "Marja de siguranţă este diferenţa dintre rata profitului adus de acţiune la preţul plătit pentru ea şi rata dobânzii aduse de obligaţiuni, iar această marjă de siguranţă este diferenţa care ar urma să absoarbă evoluţiile nesatisfăcătoare. Când a fost scrisă ediţia din 1965 a "Investitorului inteligent", acţiunile tipice se vindeau la un preţ de 11 ori mai mare decât profitul, dând un randament de 9%, faţă de 4%, cât dădeau obligaţiunile. În cazul respectiv, beneficiai de o marjă de siguranţă de peste 100%. Acum (în 1972), nu există nicio diferenţă între rata profitului acţiunilor, iar eu spun că nu există marjă de siguranţă... În cazul acţiunilor, marja de siguranţă este negativă...
(calcul propriu) Să facem un simplu calcul:
Dacă la un PP=11 capacitatea de a produce câştig este de 9% (1 împărţit la 11= 0,09 rezultă 9%) şi dacă Buffett spera mereu la un profit de 15-20%/an, ce PP mediu pe cel puţin 5 ani - aşa cum cere Graham să calculăm- este de dorit să avem?
PP=10 1:10=10%
PP=7 1:7=14%
PP=6 1:6=16%
PP=5 1:5=20%, deci un PER=5 pe ultimii 5 ani
În teoria investiţiilor nu există nici un motiv ca profiturile viitoare atent estimate să reprezinte un indicator mai puţin sigur decât rezultatele obţinute în trecut; de fapt, în analiza valorilor mobiliare se preferă tot mai mult o evaluare competentă a viitorului. Astfel, abordarea specifică investiţiilor în acţiuni în creştere poate oferi o marjă de siguranţă la fel de solidă ca aceea pe care o oferă investiţiile obişnuite cu condiţia ca evaluarea situaţiei viitoare să se facă cu prudenţă, iar din aceasta să rezulte o marjă satisfăcătoare în raport cu preţul plătit.
Ideea care stă la baza conceptului de marjă de siguranţă devine mult mai evidentă atunci când o aplicăm la titlurile de valoare subevaluate sau de ocazie.
Prin definiţie, avem în acest caz o diferenţă favorabilă între preţ, pe de o parte, şi valoarea efectivă sau estimată, pe de altă parte. Această diferenţă este marja de siguranţă. Ea serveşte la absorbirea efectului produs de calcule greşite sau de evenimentele nefavorabile.
Însă titlurile subevaluate îşi datorează existenţa multiplelor întreprinderi - poate chiar majorităţii acestora - pentru care viitorul nu pare nici cu totul promiţător, nici cu totul nepromiţător. Dacă acestea sunt cumpărate la un preţ cu mult sub valoarea lor, chiar şi un declin moderat al capacităţii de a produce câştig nu trebuie să reprezinte pentru investiţie o piedică în calea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare. Marja de siguranţă îşi va fi îndeplinit atunci menirea.
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
"Şi asta va trece!" modul de a exprima în trei cuvinte secretul investiţiilor sigure, îndrăznim să propunem mottoul MARJA DE SIGURANŢĂ.
Toţi investitorii experimentaţi îşi dau seama că marja de siguranţă este esenţială pentru alegerea unor obligaţiuni şi acţiuni sigure. De exemplu, o societate de căi ferate ar fi trebuit să aibă un raport profit- cheltuieli fixe totale mai mare de cinci (înainte de scăderea impozitului), într-o perioadă de câţiva ani, pentru ca obligaţiunile ei să fie considerate titluri din categoria investiţiilor.
Pentru obligaţiuni, marja de siguranţă se mai poate calcula comparând valoarea totală a întreprinderii cu suma datoriilor. (Un calcul similar se poate face pentru o emisiune de acţiuni privilegiate). Dacă firma datorează 10 milioane de dolari şi valorează de fapt 30 de milioane de dolari, atunci valoarea poate să scadă cu două treimi - teoretic cel puţin - înainte ca posesorii de obligaţiuni să sufere pierderi. Diferenţa dintre valoarea întreprinderii şi datorii, sau "tamponul", se poate determina cu aproximaţie folosind preţul mediu de piaţă al emisiunilor de acţiuni secundare dintr-un interval de câţiva ani. Cum preţul mediu al acţiunilor are, în general, legătură cu capacitatea medie de a produce câştig, marja "valorii întreprinderii" raportate la cheltuieli vor fi, în majoritatea cazurilor, similare.
Conceptul de marjă de siguranţă poate fi aplicat şi în domeniul acţiunilor ordinare, dar cu câteva modificări necesare.
Există situaţii în care o acţiune ordinară poate fi considerată sigură pentru că beneficiază de o marjă de siguranţă la fel de mare ca aceea a unei obligaţiuni de bună calitate. Aşa se va întâmpla, de exemplu, atunci când o companie are în circulaţie numai acţiuni ordinare care, în condiţii de criză economică, se vând la un preţ mai mic decât obligaţiunile care ar putea fi emise fără a pune în pericol valoarea activelor şi capacitatea de a produce câştig.
- Capacitate de a produce câştig - este expresia folosită de Graham pentru a denumi profiturile potenţiale ale unei companii sau, aşa cum el însuşi se exprimă, suma pe care o firmă "ar fi de aşteptat s-o câştige an de an în cazul în care condiţiile economice precumpănitoare în acea perioadă s-ar menţine neschimbate." ("Analiza valorilor mobiliare", Ediţia din 1934, pag. 354)
Din unele prelegeri ale sale, se vede clar că Graham voia ca termenul să acopere perioade de cel puţin 5 ani. Puteţi aproxima într-un mod rudimentar, dar simplu capacitatea de a produce câştig pe acţiune a unei companii calculând inversul raportului preţ-profit; o acţiune cu un raport PP de 11 se poate spune că are o capacitate de aproduce câştig de 9% (sau 1 împărţit la 11). În prezent, "capacitatea de a produce câştig" este denumită adeseori "randament al profitului".
În asemenea cazuri, investitorul poate să obţină marja de siguranţă asociată unei obligaţiuni şi, în plus, să aibă toate şansele de a realiza creşterea venitului şi a capitalului investit inerentă unei acţiuni ordinare.
(Singurul lucru care-i lipseşte este capacitatea legală de a insista să se plătească dividende - dar acesta este un neajuns mărunt în comparaţie cu avantajele pe care le are). Acţiunile ordinare cumpărate în asemenea circumstanţe oferă combinaţia ideală, rar întâlnită, de siguranţă şi posibilitate de realizare a unui profit.
Graham: "Marja de siguranţă este diferenţa dintre rata profitului adus de acţiune la preţul plătit pentru ea şi rata dobânzii aduse de obligaţiuni, iar această marjă de siguranţă este diferenţa care ar urma să absoarbă evoluţiile nesatisfăcătoare. Când a fost scrisă ediţia din 1965 a "Investitorului inteligent", acţiunile tipice se vindeau la un preţ de 11 ori mai mare decât profitul, dând un randament de 9%, faţă de 4%, cât dădeau obligaţiunile. În cazul respectiv, beneficiai de o marjă de siguranţă de peste 100%. Acum (în 1972), nu există nicio diferenţă între rata profitului acţiunilor, iar eu spun că nu există marjă de siguranţă... În cazul acţiunilor, marja de siguranţă este negativă...
(calcul propriu) Să facem un simplu calcul:
Dacă la un PP=11 capacitatea de a produce câştig este de 9% (1 împărţit la 11= 0,09 rezultă 9%) şi dacă Buffett spera mereu la un profit de 15-20%/an, ce PP mediu pe cel puţin 5 ani - aşa cum cere Graham să calculăm- este de dorit să avem?
PP=10 1:10=10%
PP=7 1:7=14%
PP=6 1:6=16%
PP=5 1:5=20%, deci un PER=5 pe ultimii 5 ani
În teoria investiţiilor nu există nici un motiv ca profiturile viitoare atent estimate să reprezinte un indicator mai puţin sigur decât rezultatele obţinute în trecut; de fapt, în analiza valorilor mobiliare se preferă tot mai mult o evaluare competentă a viitorului. Astfel, abordarea specifică investiţiilor în acţiuni în creştere poate oferi o marjă de siguranţă la fel de solidă ca aceea pe care o oferă investiţiile obişnuite cu condiţia ca evaluarea situaţiei viitoare să se facă cu prudenţă, iar din aceasta să rezulte o marjă satisfăcătoare în raport cu preţul plătit.
Ideea care stă la baza conceptului de marjă de siguranţă devine mult mai evidentă atunci când o aplicăm la titlurile de valoare subevaluate sau de ocazie.
Prin definiţie, avem în acest caz o diferenţă favorabilă între preţ, pe de o parte, şi valoarea efectivă sau estimată, pe de altă parte. Această diferenţă este marja de siguranţă. Ea serveşte la absorbirea efectului produs de calcule greşite sau de evenimentele nefavorabile.
Însă titlurile subevaluate îşi datorează existenţa multiplelor întreprinderi - poate chiar majorităţii acestora - pentru care viitorul nu pare nici cu totul promiţător, nici cu totul nepromiţător. Dacă acestea sunt cumpărate la un preţ cu mult sub valoarea lor, chiar şi un declin moderat al capacităţii de a produce câştig nu trebuie să reprezinte pentru investiţie o piedică în calea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare. Marja de siguranţă îşi va fi îndeplinit atunci menirea.
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
Abonați-vă la:
Postări (Atom)