luni, 29 decembrie 2014

RETROSPECTIVĂ Bursa din România a înregistrat în 2014 o ofertă publică record și transformări majore

Anul 2014 a adus pentru piața de capital din România o ofertă publică record pe Bursa de Valori București /BVB/ - prin care compania Electrica a atras 1,95 miliarde de lei de la investitori - dar și transformări majore, eforturile fiind îndreptate spre proiectul dobândirii statului de piață emergentă, de la cel de piață de frontieră, o adevărată reformă a pieței de capital din România în ceea ce privește mărimea, lichiditatea și accesibilitatea de către investitori, care va avea ca efect dezvoltarea economică.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA 

   Deși începutul de an a fost marcat de scandalul Harinvest, dar și de scăderi ale rulajelor și cotațiilor la Bursa de Valori București pe fondul tensiunilor din Ucraina, luna iunie avea să marcheze cea mai mare ofertă publică din istoria bursei autohtone. În perioada 16-25 iunie, statul român a oferit 177 milioane noi acțiuni Electrica urmând ca, după vânzare, participația statului să se reducă la aproximativ 48,8%. Oferta Electrica a adus pe bursa românească aproximativ 2.000 de noi investitori și reprezintă cea mai mare listare la bursa românească și prima privatizare utilizând exclusiv piața de capital autohtonă.
  Oferta Electrica este un mare succes nu numai al BVB, ci un succes al României. Sunt mai multe premiere și lucruri pozitive legate de această ofertă publică — 51% dintr-o companie vândută prin bursă, lucrul pozitiv că banii au fost lăsați în companie și compania va face investiții în economie, aceasta înseamnă creștere de PIB, tranzacții de retail cu 25% mai mari față de Romgaz, 15.000 față de sub 12.000 de tranzacții individuale la Romgaz, dimensiunea este cea mai mare, Electrica a detronat Romgaz, care până acum era cea mai mare tranzacție făcută vreodată. Acum Electrica este una dintre cele mai mari tranzacții făcute în Europa Centrală și de Est anul acesta. Dimensiunea este absolut colosală, fiindcă Electrica reprezintă cam echivalentul Romgaz plus Nuclearelectrica', declara în iulie președintele BVB, Lucian Anghel.
   La începutul anului, piața locală a fost influențată de evenimentele externe. Tensiunile din Ucraina au generat scăderi ale rulajelor și cotațiilor pe BVB, punctul culminant fiind atins în data de 14 martie, înaintea referendumului din Crimeea. Pe fondul acestor scăderi au apărut și oportunități de investiții pe care investitorii le-au fructificat parțial. Astfel, din 14 martie și până la 7 aprilie, indicele reprezentativ al bursei, BET, a avansat cu peste 5%, iar alte nouă companii s-au apreciat cu 3%-10%, în frunte cu Transelectrica, Banca Transilvania și Bursa de Valori București. Ulterior, tensiunile din Ucraina au fost ignorate de piață, care s-a concentrat din nou pe fundamentele pozitive.
   În iunie, Bursa de Valori București a lansat un nou indice, BET Plus, care înlocuiește indicele compozit BET-C și arată, pentru început, evoluția cotațiilor acțiunilor a 37 de companii. Indicele compozit BET-C al Bursei de Valori București a încetat să existe începând cu 23 iunie 2014.
   Tot în iunie, Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ a anunțat că va reduce cu 25%, începând din 16 septembrie, cota aplicată valorii tranzacțiilor cu instrumente financiare suportată de către cumpărător, iar pe 6 august ASF a aprobat proiectul STEAM — Planul de acțiuni pentru obținerea Statutului de Piață Emergentă — ce reprezintă un program de reformă a pieței de capital din România în ceea ce privește mărimea, lichiditatea și accesibilitatea de către investitori și va avea ca efect dezvoltarea economică. Scopul proiectului este de punere în aplicare a unor măsuri strategice pentru reclasificarea pieței de capital din România ca 'piață emergentă'' (față de 'piață de frontieră'' în prezent), în cel mult doi ani de la debutul programului.
   Tipologia piețelor este realizată de către Morgan Stanely Capital Internațional (MSCI), care clasifică piețele de capital internaționale în următoarele categorii: piață de frontieră, piață emergentă și piață dezvoltată. Această tipologie este avută în vedere de investitori prin limitări de expunere în funcție de tipul de piață de capital și reprezintă un element important în luarea deciziei de investiție.
De la 1 octombrie, Bursa de Valori a operat o reducere a comisioanelor de tranzacționare, iar din 6 octombrie au intrat în vigoare modificări ale Codului Bursei.
   'Este o mare schimbare pentru brokeri, luând în calcul reducerile operate de ASF și de noi. Impactul asupra activității de tranzacționare va depinde de unde și dacă se va transfera această reducere la investitorul final. Nu am nicio îndoială că această reducere va fi transferată, dar probabil va lua ceva timp pentru că, în general, avem nevoie de mai multă competitivitate între brokeri și piață. Când se va întâmpla, acest lucru va avea impact pozitiv în special asupra investitorilor de retail, pentru că investitorii instituționali au capacitatea să negocieze costul serviciului. Desigur, este numai începutul. Când piața crește și va deveni mai mare ne vom permite o reducere mai consistentă. Acesta este un foarte bun început, atât din partea noastră cât și a ASF, pentru că nu este simbolic ci concret — 4 puncte de bază (reducerea de comision — n.r.) reprezintă mult, începând de la nivelul de 12 puncte de bază. Vom fi capabili să continuăm în mod hotărât să reformăm piața, să eliminăm toate barierele care împiedică funcționarea pieței la nivelul standard', declara în septembrie directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
   Valoarea medie a tranzacțiilor executate pe piața Regular a Bursei de Valori București a fost mai mare în luna octombrie față de luna anterioară, iar numărul de tranzacții a înregistrat o creștere, după ce BVB a redus comisioanele de tranzacționare de la 1 octombrie. Potrivit datelor BVB, valoarea tranzacțiilor pe piața reglementată pentru acțiuni românești a fost de 587,592 milioane lei în octombrie, în creștere cu 9,45% față de septembrie, iar numărul de tranzacții pentru acțiuni românești a fost de 63.680, în creștere cu 8,43% comparativ cu septembrie. Piața Regular este piața principală pe care se tranzacționează blocuri de acțiuni.
   'Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni în luna octombrie 2014 demonstrează variații semnificative în comparație cu luna precedentă. Valoarea tranzacțiilor care provin din registrul de ordine a devenit mai relevantă, fiind peste valoarea tranzacțiilor de tip deal (tranzacții speciale — n.r.). De asemenea, comparativ cu luna anterioară, valoarea medie a tranzacțiilor executate pe piața regular este mai mare, iar numărul de tranzacții a înregistrat o creștere. Toate acestea au contribuit la consolidarea rolului său de piață principală. Obținerea acestor rezultate este direct corelată cu noul cadru de tranzacționare în vigoare începând cu luna octombrie — punerea în aplicare a proiectului referitor la separarea sistemelor de tranzacționare și post-tranzacționare, precum și aplicarea noilor comisioane de tranzacționare', precizau reprezentanții BVB.
   De asemenea, tranzacțiile bursiere sunt decontate mai rapid, începând cu 6 octombrie 2014, la două zile de la data tranzacției, față de trei zile în prezent. Reducerea ciclului de decontare a tranzacțiilor bursiere, chiar dacă a fost o reușită, a avut și victime colaterale — directorul general al Depozitarului Central, Adriana Tănăsoiu, a fost demis de către Consiliul de Administrație, la începutul lunii noiembrie.
Pe 13 noiembrie Consiliul de Administrație al Depozitarului Central /DC/ a decis să revoce din funcție pe directorul general, Adriana Tănăsoiu, din cauza încălcării clauzelor contractului de mandat, a precizat DC. 'Decizia de încheiere a relațiilor contractuale între doamna Adriana Tănăsoiu și Depozitarul Central a fost rezultatul unei analize ample, fiind fundamentată pe evaluarea îndeplinirii obligațiilor sale din contractul de mandat. Documentația care a stat la baza acestei decizii a fost transmisă oficial tuturor instituțiilor abilitate. Evaluarea a avut la bază o opinie legală independentă, care a învederat încălcarea clauzelor contractului de mandat stipulate în contract, fapt ce a atras revocarea mandatului doamnei Adriana Tănăsoiu', a explicat DC într-un comunicat.

Potrivit DC, principalele motive care au stat la baza acestei decizii sunt nerespectarea obligațiilor din contractul de mandat cu privire la loialitate, confidențialitate, buna-conduită, precum și modul în care a fost gestionat circuitul unor documente interne fără caracter public.
   Surse din piața de capital au declarat  că revocarea din funcția de director general al DC a Adrianei Tănăsoiu are legătură cu faptul că între directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, și președintele DC, Cristian Agalopol, ar exista diferențe majore de opinii privind dezvoltarea pieței de capital, iar relațiile între cei doi nu sunt prea amicale, Adriana Tănăsoiu fiind de partea lui Sobolewski, în contextul în care piața de capital din România cunoaște transformări majore în ultima perioadă.
   Astfel, Adriana Tănăsoiu ar fi transmis pieței, împreună cu directorul general al BVB, la finalul lunii iulie, o scrisoare care anunța reducerea ciclului de decontare a tranzacțiilor bursiere și separarea sistemelor de tranzacționare și post-tranzacționare, începând cu data de 6 octombrie, fără a avea aprobarea prealabilă a Board-ului DC. Depozitarul Central este societatea care realizează operațiunile de compensare-decontare pentru tranzacțiile pe Bursa de Valori București și face parte din Grupul BVB.
   Anul 2014 a adus, în sfârșit, și desființarea pieței RASDAQ. — Legea privind desființarea pieței Rasdaq nu are probleme de fond, dar mai există elemente care trebuie adăugate și care se referă strict la posibilitatea de delistare fără costuri, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară /ASF/, Mircea Ursache, responsabil pentru piața de capital.
Legea 151/2014 prevede că activitatea pieței Rasdaq și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept la 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Astfel, companiile de pe piața Rasdaq și de pe piața valorilor mobiliare necotate trebuie să decidă în următoarele luni dacă se vor muta pe piața reglementată sau pe ATS. Legea 151/2014 reprezintă o schimbare importantă pentru piața de capital românească, întrucât clarifică statutul unei piețe aflate de mult timp într-o situație de precaritate perpetuată. Această lege aduce, însă, în același timp, o serie de provocări pentru companiile listate pe RASDAQ — începând de la înțelegerea prevederilor legale și a opțiunilor de care dispun, până la implementarea acestora.
   Pe piața Rasdaq sunt listate peste 900 de companii, cu o capitalizare cumulată de 7,5 miliarde lei (1,7 miliarde euro) la jumătatea lunii noiembrie. Statutul Rasdaq a fost una dintre cele mai problematice situații care au afectat opinia investitorilor despre piața de capital, deoarece această piață nu este încadrată, conform directivei europene MIFID, nici în categoria piețelor reglementate, nici în cea a sistemelor alternative de tranzacționare.
   În noiembrie, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat o serie de modificări propuse de Bursa de Valori București /BVB/ pentru Codul BVB, care vizează o nouă segmentare a pieței reglementate și măsuri pentru creșterea vizibilității și lichidității acțiunilor listate. Potrivit acestor modificări, emitenții vor putea și sunt îndemnați să transmită comunicate/ rapoarte curente și în timpul ședinței de tranzacționare, instrumentele financiare nu vor mai fi suspendate de la tranzacționare în ziua derulării Adunării Generale a Acționarilor /AGA/ emitentului, iar categoriile 1, 2 și 3 pentru acțiuni vor fi înlocuite cu categoriile Premium și Standard.
   ''Toamna anului 2014 aduce un alt val de schimbări care vor deveni următoarele etape în dezvoltarea și modernizarea pieței de capital din România. Tuturor companiilor listate pe piața reglementată le este permis — și sunt încurajate — să transmită rapoarte curente imediat ce acestea sunt întocmite. Este în interesul emitenților să furnizeze informații pieței, în mod continuu, și să nu aștepte până la închiderea ședinței de tranzacționare sau să le transmită doar înainte ca aceasta să înceapă. Raportarea în mod continuu creează lichiditate și minimizează riscul pe care îl implică posesia de informații ce pot influența prețul. De asemenea, solicită atenția investitorilor, făcându-i participanți la piața deplin conștienți', a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
La începutul lunii decembrie, ASF a aprobat reglementările pentru noua piață de acțiuni BVB destinată IMM-urilor — AeRO. Piața AeRO va aduce o serie de beneficii pentru companiile românești și străine care au în vedere modalități alternative de creștere a capitalului, dar care totuși sunt prea mici sau prea tinere pentru a accesa piața reglementată. AeRO va oferi acestor companii un mecanism pentru a accesa capitalul necesar dezvoltării și creșterii, variind de la câteva sute de mii la câteva milioane de lei. Companiile vor beneficia în plus de o vizibilitate sporită la nivel național și internațional, atât în rândul partenerilor de afaceri, cât și al clienților. Companiile care doresc să se listeze pe AeRO trebuie să aibă o capitalizare de piață anticipată de cel puțin 250.000 de euro, fie printr-un plasament privat, o Ofertă Publică Inițială, fie pe baza evaluării realizate de către Consultantul Autorizat.
   De asemenea, pe 12 decembrie, Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ a publicat, pe site-ul instituției, proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.297/2004 privind piața de capital, după ce anterior publicase câteva proiecte de lege cu același obiect.
   Potrivit MFP, promovarea în regim de urgență a schimbărilor incluse în acest proiect este determinată de necesitatea trecerii pieței de capital din România la statutul de piață emergentă, clasificare ce va atrage fluxuri de capital importante în România și care se va putea realiza numai dacă barierele legislative sunt înlăturate de urgență, înaintea expirării termenelor impuse de lege și de angajamentele externe asumate.
   De la mijlocul lunii decembrie, BVB are și un nou website, care aduce un conținut variat de statistici și date de tranzacționare, interfața ușor de utilizat pentru produsele și serviciile oferite de BVB, precum și numeroase funcționalități. Printre secțiunile nou-introduse, 'Pentru Companii' aduce informațiile necesare despre listare, cu secțiuni dedicate pentru listarea pe piața reglementată și pe sistemul alternativ de tranzacționare. Companiile pot afla într-un mod facil pașii pentru listare, comisioanele și cerințele, precum și o serie de recomandări post-listare astfel încât sa își poată îmbunătăți comunicarea cu investitorii. Investitorii mai puțin experimentați au o secțiune specială unde pot învăța mai multe despre principalele tipuri de instrumente financiare tranzacționate la Bursa de Valori București și modalitatea de tranzacționare a acestora.
   La 22 decembrie, cu câteva sesiuni de tranzacționare înaintea finalului de an, BVB înregistra în 2014 pe toate piețele administrate (inclusiv ATS și RASDAQ) un total de peste 1,047 milioane tranzacții, cu o valoare totală de 3,235 miliarde euro și o valoare medie zilnică de 13,098 milioane euro.
    Pe piața principală de acțiuni, BVB consemna o valoare totală de 2,914 miliarde euro, peste întregul an 2013 — 2,543 miliarde euro, și un rulaj mediu zilnic ce 11,798 milioane euro, comparativ cu 10,133 milioane euro în 2013 sau 6,696 milioane euro în 2012.