Cum prețul acțiunilor ordinare este supus unor fluctuații repetate şi ample, pe
investitorul inteligent ar trebui să-l intereseze posibilităţile de exploatare
a acestor oscilaţii. El poate încerca să facă acest lucru în două moduri: prin
sincronizare sau prin estimarea valorii.
Prin sincronizare înţelegem anticiparea evoluţiei pieţei bursiere - pentru a cumpăra şi a păstra acţiunile atunci când se consideră că piaţa are tendinţă de urcare, pentru a vinde sau a se abţine de la cumpărare atunci când piaţa are tendinţa de coborâre.
Prin estimarea valorii înţelegem cumpărarea acţiunilor atunci când ele sunt cotate sub valoarea lor corectă şi vânzarea acestora când cotaţia lor depăşeşte valoarea respectivă.
Suntem convinşi că investitorul inteligent poate obţine rezultate satisfăcătoare apelând la oricare dintre cele două forme de estimare a valorii. Suntem la fel de convinşi că, dacă pune accent pe sincronizare, în sensul de prognoză, el va deveni speculator şi va obţine rezultatele financiare ale unui speculator.
Nu există nici un motiv logic sau practic să credem că un investitor obişnuit poate anticipa mişcările pieţei mai bine decât marele public, din care el însuşi face parte.
Sincronizarea are o mare importanţă psihologică pentru speculator, care vrea să obţină repede profit. Lui îi repugnă ideea de a aştepta un an pentru ca acţiunile lui să crescă. Însă o asemenea perioadă de aşteptare nu are nici o consecinţă asupra investitorului. Ce avantaj îi oferă faptul de a nu-şi investi banii până când nu primeşte un semnal (probabil) demn de încredere că a sosit timpul să cumpere? El beneficiază de un avantaj numai dacă aşteptând, reuşeşte să cumpere ulterior la un preţ suficient de mic pentru a compensa venitul nerealizat din dividende. Înseamnă că sincronizarea nu este de real folos pentru investitor decât dacă coincide cu estimarea valorii- adică dacă îi permite să cumpere la un preţ cu mult sub preţul de vânzare anterior.
Din acest punct de vedere, faimoasa teorie a lui Dow cu privire la sincronizarea achiziţiilor şi vânzărilor are o poveste mai puţin obişnuită. Pe scurt, această tehnică foloseşte ca semnal de cumpărare un punct special de "străpungere" a liniei mediilor în partea ascendentă, iar ca semnal de vânzare un punct similar de străpungere a liniei mediilor în partea descendentă.
Aproape toate pieţele în creştere împărtăşesc un număr de caracteristici bine definite, cum ar fi:
Prin sincronizare înţelegem anticiparea evoluţiei pieţei bursiere - pentru a cumpăra şi a păstra acţiunile atunci când se consideră că piaţa are tendinţă de urcare, pentru a vinde sau a se abţine de la cumpărare atunci când piaţa are tendinţa de coborâre.
Prin estimarea valorii înţelegem cumpărarea acţiunilor atunci când ele sunt cotate sub valoarea lor corectă şi vânzarea acestora când cotaţia lor depăşeşte valoarea respectivă.
Suntem convinşi că investitorul inteligent poate obţine rezultate satisfăcătoare apelând la oricare dintre cele două forme de estimare a valorii. Suntem la fel de convinşi că, dacă pune accent pe sincronizare, în sensul de prognoză, el va deveni speculator şi va obţine rezultatele financiare ale unui speculator.
Nu există nici un motiv logic sau practic să credem că un investitor obişnuit poate anticipa mişcările pieţei mai bine decât marele public, din care el însuşi face parte.
Sincronizarea are o mare importanţă psihologică pentru speculator, care vrea să obţină repede profit. Lui îi repugnă ideea de a aştepta un an pentru ca acţiunile lui să crescă. Însă o asemenea perioadă de aşteptare nu are nici o consecinţă asupra investitorului. Ce avantaj îi oferă faptul de a nu-şi investi banii până când nu primeşte un semnal (probabil) demn de încredere că a sosit timpul să cumpere? El beneficiază de un avantaj numai dacă aşteptând, reuşeşte să cumpere ulterior la un preţ suficient de mic pentru a compensa venitul nerealizat din dividende. Înseamnă că sincronizarea nu este de real folos pentru investitor decât dacă coincide cu estimarea valorii- adică dacă îi permite să cumpere la un preţ cu mult sub preţul de vânzare anterior.
Din acest punct de vedere, faimoasa teorie a lui Dow cu privire la sincronizarea achiziţiilor şi vânzărilor are o poveste mai puţin obişnuită. Pe scurt, această tehnică foloseşte ca semnal de cumpărare un punct special de "străpungere" a liniei mediilor în partea ascendentă, iar ca semnal de vânzare un punct similar de străpungere a liniei mediilor în partea descendentă.
Aproape toate pieţele în creştere împărtăşesc un număr de caracteristici bine definite, cum ar fi:
- 1. un nivel ridicat al preţurilor de-a lungul timpului
- 2. rapoarte mari între preţ şi profit
- 3. randamente scăzute ale dividendului în raport cu randamentele obligaţiunilor
- 4. un volum mare de speculaţii în marjă
- 5. multe oferte de acţiuni ordinare noi de slabă calitate.
Nouă ni se pare însă nerealist ca investitorul să se străduiască să-şi
întemeieze politica actuală pe formula clasică - adică să aştepte ca piaţa să
scadă în mod evident înainte de a cumpăra orice acţiune ordinară. Politica
recomandată de noi a prevăzut însă modificarea proporţiei acţiunilor ordinare
în raport cu obligaţiunile din portofoliu, dacă investitorul vrea acest lucru,
în funcţie de atractivitatea preţurilor acţiunilor potrivit criteriilor
valorice. Această politică este denumită în prezent "alocare tactică
a activelor".
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, Bucuresti
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, Bucuresti
