Implicațiile generale ale regulilor noastre de plasament al capitalului
Politica de investiții depinde în primul rând de preferința investitorului fie pentru atitudinea defensivă (pasivă), fie pentru cea agresivă (întreprinzătoare). Investitorul agresiv trebuie să recunoască foarte bine valoarea titlurilor - de fapt suficient de bine pentru a vedea în operațiunile cu titluri pe care le face echivalentul unei întreprinderi.
Mulţi dacă nu chiar majoritatea investitorilor caută să se plaseze într-o categorie intermediară; după părerea noastră, acesta este un compromis care are șanse să producă mai degrabă dezamăgire decât mulțumire.
Ca investitor, nu puteți deveni "om de afaceri doar pe jumătate", așteptându-vă să realizați jumătate din rentabilitatea normală a fondurilor dumneavoastră.
Rezultă de aici că majoritatea posesorilor de titluri de valoare ar trebui să aleagă o atitudine defensivă. Ei nu au timpul, hotărârea sau calitățile psihice necesare transformării activității de investiții într-o cvasiafacere. De aceea, ei ar trebui să se mulţumească cu randamentul excelent pe care-l obţine acum de la un portofoliu defensiv şi să reziste cu fermitate tentației periodice de a-și mări randamentul abătându-se pe alte căi.
Investitorul întreprinzător poate efectua în mod adecvat orice tranzacţie cu titluri de valoare pentru care dispune de cunoştinţele şi discernământul necesar şi care pare suficient de promiţătoare atunci când este evaluată în raport cu standardele de afaceri consacrate.
Am recomandat să nu se cumpere la "preţ întreg" trei categorii importante de titluri de valoare:
Politica de investiții depinde în primul rând de preferința investitorului fie pentru atitudinea defensivă (pasivă), fie pentru cea agresivă (întreprinzătoare). Investitorul agresiv trebuie să recunoască foarte bine valoarea titlurilor - de fapt suficient de bine pentru a vedea în operațiunile cu titluri pe care le face echivalentul unei întreprinderi.
Mulţi dacă nu chiar majoritatea investitorilor caută să se plaseze într-o categorie intermediară; după părerea noastră, acesta este un compromis care are șanse să producă mai degrabă dezamăgire decât mulțumire.
Ca investitor, nu puteți deveni "om de afaceri doar pe jumătate", așteptându-vă să realizați jumătate din rentabilitatea normală a fondurilor dumneavoastră.
Rezultă de aici că majoritatea posesorilor de titluri de valoare ar trebui să aleagă o atitudine defensivă. Ei nu au timpul, hotărârea sau calitățile psihice necesare transformării activității de investiții într-o cvasiafacere. De aceea, ei ar trebui să se mulţumească cu randamentul excelent pe care-l obţine acum de la un portofoliu defensiv şi să reziste cu fermitate tentației periodice de a-și mări randamentul abătându-se pe alte căi.
Investitorul întreprinzător poate efectua în mod adecvat orice tranzacţie cu titluri de valoare pentru care dispune de cunoştinţele şi discernământul necesar şi care pare suficient de promiţătoare atunci când este evaluată în raport cu standardele de afaceri consacrate.
Am recomandat să nu se cumpere la "preţ întreg" trei categorii importante de titluri de valoare:
1) obligaţiunile străine
2) acţiunile privilegiate simple
3) acţiunile ordinare secundare, inclusiv, bineînţeles, ofertele iniţiale de asemenea titluri.
Prin "preţ întreg" înţelegem preţul apropiat de valoarea nominală, în cazul obligaţiunilor şi acţiunilor privilegiate, şi preţul care este aproximativ echivalent cu valoarea economică corectă a întreprinderii, în cazul acţiunilor ordinare. Investitorii defensivi, care sunt mai numeroşi trebuie să evite aceste categorii, indiferent de preţ; investitorul întreprinzător trebuie să le cumpere numai la preţuri de ocazie- pe care le definim ca fiind preţuri nu mai mari de două treimi (2/3) din valoarea determinată a titlurilor de valoare.
Sugerăm doar ca investitorul agresiv să ia titlurile secundare aşa cum sunt ele şi să accepte valorile centrale ale pieţei, care sunt normale pentru acea categorie de titluri, ca pe un reper în fixarea propriilor preţuri la care el însuşi le va achiziţiona.
Evoluţia pieţei financiare arată clar că investitorul se poate aştepta la rezultate satisfăcătoare pe ansamblu de la acţiunile ordinare secundare doar dacă le cumpără la un preţ mai mic decât valoarea pe care le-o atribuie deţinătorul lor, un proprietar al companiei, adică la un preţ de ocazie.
Nu trebuie făcută o distincţie prea categorică între titlurile secundare şi cele primare; căci, dacă ea ar exista, atunci o mică diferenţă sub aspectul calităţii ar trebui să determine o diferenţă substanţială din punct de vedere al preţului justificat de achiziţie. Spunând aceasta, acceptăm că există categorii de mijloc între clasele de acţiuni ordinare cu toate că am recomandat să nu se creeze asemenea categorii intermediare între clasele de investitori.
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
