Merită să facem o prezentare succintă a tipurilor de operaţiuni în care ne-am
implicat în cei 30 de ani de existenţă a Corporaţiei Graham-Newman (1926-1956).
Ele au fost împărţite în evidenţele noastre astfel:
Arbitraje
Lichidări
Acoperiri conexe la termen
Operaţiuni cu titluri la un preţ sub valoarea activelor curente nete (sau de "ocazie"): Ideea era să se cumpere cât mai multe titluri la un preţ unitar mai mic decât valoarea lor contabilă dată numai de activele curente nete - adică fără a se da vreo valoare activelor fixe şi altor categorii de active. De regulă, cumpărăm dacă preţul reprezenta cel mult două treimi din valoarea activelor determinată astfel. În majoritatea anilor, portofoliul realizat astfel era foarte diversificat, cuprinzând cel puţin 100 de acţiuni diferite.
Prin urmare, din 1939, operaţiunile noastre s-au limitat la situaţiile de "auto lichidare", acoperirile conexe la termen, afacerile la un preţ inferior valorii fondului de rulment şi câteva operaţiuni cu pachete de control.
Să aplicăm aşadar la companiile din lista noastră câteva criterii suplimentare destul de asemănătoare celor recomandate investitorului defensiv, dar nu atât de stricte.
Noi le sugerăm pe următoarele:
1. Situaţia financiară:
(a) active curente reprezentând cel puţin 1,5 din valoarea pasivelor curente
(b) datorii nu mai mari de 110% din valoarea activelor curente nete (pentru companiile industriale)
2. Stabilitatea profiturilor: nici o pierdere în ultimii 5 ani
3. Dividende: existenţa unui dividend curent
4. Creşterea profitului: profitul din ultimul an mai mare decât cel din 1966
5. Preţul: mai mic de 120% din valoarea activelor tangibile nete
De remarcat şi că noi nu stabilim o limită inferioară pentru dimensiunea întreprinderii. Companiile mici nu reprezintă un risc deosebit dacă acţiunile lor sunt cumpărate cu atenţie şi dacă acestea aparţin unui număr mai mare de firme.
... Aceste rezultate comparative reflectă fără îndoială faptul, că, pe pieţele în creştere, acţiunile firmelor mai mici de calitate inferioară au o tendinţă relativă de supraevaluare, ele suferind nu doar scăderi mai mari comparativ cu acţiunile firmelor mai puternice în procesul ulterior de prăbuşire a preţurilor, ci şi o întârziere în procesul de redresare deplină - care, de multe ori, nu se mai termină. În concluzie, investitorul inteligent trebuie să evite acţiunile de calitatea a doua atunci când îşi formează portofoliul, dacă nu cumva - pentru investitorul întreprinzăto r- acestea sunt chilipiruri evidente.
Este evident că atât performanţele pe termen lung, cât și cele recente înregistrate la bursă de companiile cu un fond de comerţ considerabil le reconadă pentru un portofoliu diversificat de acţiuni ordinare.
Noi continuăm totuşi să preferăm alte categorii de titluri care combină diverşi factori favorabili, cum ar fi o valoare a activelor de cel puţin două treimi din preţul pieţei.
Acţiunile cu un multiplicator scăzut au înregistrat un declin mai mic în această perioadă decât acţiunile cu multiplicator mare, iar acţiunile firmelor care au plătit dividende o perioadă îndelungată au pierdut mai puţin din valoare comparativ cu cele ale firmelor care nu plăteau dividende. Din acest punct de vedere, rezultatele confirmă recomandarea noastră ca acţiunile alese să îndeplinescă o serie de criterii cantitative sau palpabile.
A apărut întotdeauna, şi încă pare, un lucru extrem de simplu să spui că, dacă poţi alcătui un portofoliu diversificat de acţiuni ordinare la un preţ mai mic decât valoarea efectivă a activelor curente nete - după scăderea tuturor creanţelor anterioare şi anularea activelor fixe şi a celorlalte active - rezultatele ar trebui să fie mulţumitoare. Din proprie experienţă vă putem spune că aşa au stat lucrurile vreme de peste 30 de ani.
(Din punct de vedere tehnic, valoarea fondului de rulment aferent unei acţiuni este egală cu valoarea activelor curente pe acţiune minus valoarea pasivelor curente pe acţiune, totul împărţit la numărul acţiunilor în circulaţie. Aici însă, Graham se referă la "valoarea netă a fondului de rulment" sau la valoarea pe acţiune a activelor curente din care se scade totalul pasivelor)
Comentariu
"Este uşor să trăieşti în lume după opiniile lumii; este uşor să trăieşti în singurătate după opiniile tale; mare om este însă cel care, în mijlocul mulţimii, îşi păstrează cu dulceaţă desăvârşită independenţa singurătaţii." - Ralph Waldo Emerson
Indiferent ce tehnici folosesc pentru a-şi alege acţiunile profesioniştii de succes din domeniul investiţiilor au două lucruri în comun: în primul rând, sunt disciplinaţi şi consecvenţi, refuzând să-şi schimbe modul de lucru chiar şi atunci când acesta nu mai este la modă. În al doilea rând, se gândesc foarte mult la ce fac şi cum fac, fiind foarte puţin interesaţi de ce face piaţa.
CUM PROCEDEAZĂ WARREN
... El caută ceea ce numeşte companii "de marcă", cu produse foarte cunoscute de consumatorii, afaceri uşor de înţeles, o situaţie financiară solidă şi o poziţie de cvasimonopol pe pieţele lor, cum ar fi H&R Block, Gilette şi Washington Post Co. Lui Buffett îi place să cumpere repede o acţiune atunci când firma emitentă este lovită de un scandal, o pierdere însemnată sau alte veşti proaste ca de o furtună - ca atunci când a cumpărat acţiuni Coca-Cola la scurtă vreme de la dezastruoasa lansare pe piaţă a mărcii "New Coke" şi de la prăbuşirea pieţei în 1987. El mai vrea să vadă manageri care stabilesc şi îndeplinesc obiective realiste, îşi clădesc afacerile din interior, nu prin achiziţii, repartizează capitalul într-un mod înţelept şi nu-şi plătesc indemnizaţii de sute de milioane de dolari în opţiuni de cumpărare a acţiunilor. Buffett pune accent pe creşterea constantă şi durabilă a profitului, astfel încât compania va valora mai mult în viitor decât valorează în prezent.
Iată unul dintre aforismele clasice ale lui Buffett: "Când o administraţie renumită pentru genialitatea ei se apucă să se ocupe de o firmă renumită pentru situaţia ei financiară proastă, renumele firmei este cel care rămâne neştirbit."
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
Arbitraje
Lichidări
Acoperiri conexe la termen
Operaţiuni cu titluri la un preţ sub valoarea activelor curente nete (sau de "ocazie"): Ideea era să se cumpere cât mai multe titluri la un preţ unitar mai mic decât valoarea lor contabilă dată numai de activele curente nete - adică fără a se da vreo valoare activelor fixe şi altor categorii de active. De regulă, cumpărăm dacă preţul reprezenta cel mult două treimi din valoarea activelor determinată astfel. În majoritatea anilor, portofoliul realizat astfel era foarte diversificat, cuprinzând cel puţin 100 de acţiuni diferite.
Prin urmare, din 1939, operaţiunile noastre s-au limitat la situaţiile de "auto lichidare", acoperirile conexe la termen, afacerile la un preţ inferior valorii fondului de rulment şi câteva operaţiuni cu pachete de control.
Să aplicăm aşadar la companiile din lista noastră câteva criterii suplimentare destul de asemănătoare celor recomandate investitorului defensiv, dar nu atât de stricte.
Noi le sugerăm pe următoarele:
1. Situaţia financiară:
(a) active curente reprezentând cel puţin 1,5 din valoarea pasivelor curente
(b) datorii nu mai mari de 110% din valoarea activelor curente nete (pentru companiile industriale)
2. Stabilitatea profiturilor: nici o pierdere în ultimii 5 ani
3. Dividende: existenţa unui dividend curent
4. Creşterea profitului: profitul din ultimul an mai mare decât cel din 1966
5. Preţul: mai mic de 120% din valoarea activelor tangibile nete
De remarcat şi că noi nu stabilim o limită inferioară pentru dimensiunea întreprinderii. Companiile mici nu reprezintă un risc deosebit dacă acţiunile lor sunt cumpărate cu atenţie şi dacă acestea aparţin unui număr mai mare de firme.
... Aceste rezultate comparative reflectă fără îndoială faptul, că, pe pieţele în creştere, acţiunile firmelor mai mici de calitate inferioară au o tendinţă relativă de supraevaluare, ele suferind nu doar scăderi mai mari comparativ cu acţiunile firmelor mai puternice în procesul ulterior de prăbuşire a preţurilor, ci şi o întârziere în procesul de redresare deplină - care, de multe ori, nu se mai termină. În concluzie, investitorul inteligent trebuie să evite acţiunile de calitatea a doua atunci când îşi formează portofoliul, dacă nu cumva - pentru investitorul întreprinzăto r- acestea sunt chilipiruri evidente.
Este evident că atât performanţele pe termen lung, cât și cele recente înregistrate la bursă de companiile cu un fond de comerţ considerabil le reconadă pentru un portofoliu diversificat de acţiuni ordinare.
Noi continuăm totuşi să preferăm alte categorii de titluri care combină diverşi factori favorabili, cum ar fi o valoare a activelor de cel puţin două treimi din preţul pieţei.
Acţiunile cu un multiplicator scăzut au înregistrat un declin mai mic în această perioadă decât acţiunile cu multiplicator mare, iar acţiunile firmelor care au plătit dividende o perioadă îndelungată au pierdut mai puţin din valoare comparativ cu cele ale firmelor care nu plăteau dividende. Din acest punct de vedere, rezultatele confirmă recomandarea noastră ca acţiunile alese să îndeplinescă o serie de criterii cantitative sau palpabile.
A apărut întotdeauna, şi încă pare, un lucru extrem de simplu să spui că, dacă poţi alcătui un portofoliu diversificat de acţiuni ordinare la un preţ mai mic decât valoarea efectivă a activelor curente nete - după scăderea tuturor creanţelor anterioare şi anularea activelor fixe şi a celorlalte active - rezultatele ar trebui să fie mulţumitoare. Din proprie experienţă vă putem spune că aşa au stat lucrurile vreme de peste 30 de ani.
(Din punct de vedere tehnic, valoarea fondului de rulment aferent unei acţiuni este egală cu valoarea activelor curente pe acţiune minus valoarea pasivelor curente pe acţiune, totul împărţit la numărul acţiunilor în circulaţie. Aici însă, Graham se referă la "valoarea netă a fondului de rulment" sau la valoarea pe acţiune a activelor curente din care se scade totalul pasivelor)
Comentariu
"Este uşor să trăieşti în lume după opiniile lumii; este uşor să trăieşti în singurătate după opiniile tale; mare om este însă cel care, în mijlocul mulţimii, îşi păstrează cu dulceaţă desăvârşită independenţa singurătaţii." - Ralph Waldo Emerson
Indiferent ce tehnici folosesc pentru a-şi alege acţiunile profesioniştii de succes din domeniul investiţiilor au două lucruri în comun: în primul rând, sunt disciplinaţi şi consecvenţi, refuzând să-şi schimbe modul de lucru chiar şi atunci când acesta nu mai este la modă. În al doilea rând, se gândesc foarte mult la ce fac şi cum fac, fiind foarte puţin interesaţi de ce face piaţa.
CUM PROCEDEAZĂ WARREN
... El caută ceea ce numeşte companii "de marcă", cu produse foarte cunoscute de consumatorii, afaceri uşor de înţeles, o situaţie financiară solidă şi o poziţie de cvasimonopol pe pieţele lor, cum ar fi H&R Block, Gilette şi Washington Post Co. Lui Buffett îi place să cumpere repede o acţiune atunci când firma emitentă este lovită de un scandal, o pierdere însemnată sau alte veşti proaste ca de o furtună - ca atunci când a cumpărat acţiuni Coca-Cola la scurtă vreme de la dezastruoasa lansare pe piaţă a mărcii "New Coke" şi de la prăbuşirea pieţei în 1987. El mai vrea să vadă manageri care stabilesc şi îndeplinesc obiective realiste, îşi clădesc afacerile din interior, nu prin achiziţii, repartizează capitalul într-un mod înţelept şi nu-şi plătesc indemnizaţii de sute de milioane de dolari în opţiuni de cumpărare a acţiunilor. Buffett pune accent pe creşterea constantă şi durabilă a profitului, astfel încât compania va valora mai mult în viitor decât valorează în prezent.
Iată unul dintre aforismele clasice ale lui Buffett: "Când o administraţie renumită pentru genialitatea ei se apucă să se ocupe de o firmă renumită pentru situaţia ei financiară proastă, renumele firmei este cel care rămâne neştirbit."
ideile de mai sus sunt preluate din Investitorul inteligent, Benjamin Graham, Editura C.H.Beck 2010, București
