Dacă unii manageri cu aptitudini, dar lacomi se întind prea mult și încearcă
să-și înfunde mâinile prea adânc în buzunarele acționarilor, administratorii
trebuie să le dea peste mâini. - Warren Buffett
Adevărata independență - însemnând dorința de a te împotrivi unui
director executiv puternic atunci când ceva este greșit sau prostesc -
reprezintă o trăsătură foarte valoroasă pentru un administrator. Este, de
asemenea, o trăsătură rară, iar locul în care trebuie să o cauți este la
oamenii de înaltă clasă ale căror interese sunt aliniate cu cele ale
acționarilor de rând - și sunt complet aliniate.
Ce este cert pentru administratorii noștri: dacă tu câștigi - și ei câștigă
bine, dacă tu pierzi - ei pierd mai mult. Abordarea noastră poate fi numită
capitalism al proprietarului. Noi nu cunoaștem vreo modalitate mai bună de a
crea adevărata independență.
Pe lângă independență, administratorii trebuie să dea dovadă de pricepere
în afaceri, de orientare către acționari și un interes veritabil în companie.
Cea mai rară dintre aceste calități este priceperea, iar dacă aceasta lipsește,
celelalte două nu sunt de mare folos. Mulți oameni inteligenți, cu o logică de
bun simț și admirați, nu au cu adevărat cunoștințe de afaceri. Nu este nici o
problemă. Pot străluci în alte domenii. Dar locul lor nu este în consilii de
administrație.
Administratorii ar trebui ”să se comporte ca și cum ar exista un singur
proprietar, absent, al cărui interes pe termen lung ar trebui să-l urmărească
în toate modalitățile corecte existente.” Aceasta înseamnă că administratorii
trebuie să scape de orice manager mediocru sau mai rău, oricât de plăcut
ar ști el să se facă. Administratorii trebuie să reacționeze precum a
reacționat tânăra mireasă a unui multimilionar de 85 de ani când el a
întrebat-o dacă l-ar mai iubi după ce și-ar pierde toți banii. ”Desigur, te-aș
iubi în continuare, dar mi-ai lipsi!, a replicat tânăra.
De asemenea, administratorii au încă un rol: ”Dacă unii manageri cu aptitudini,
dar lacomi se întind prea mult și încearcă să-și afunde mâinile prea adânc în
buzunarele acționarilor, administratorii trebuie să le dea peste mâini.” De
când s-a spus asta, acest mod de a se întinde a devenit comun, dar foarte
puține mâini au fost lovite.
După cum sugerează istoria companiilor de investiții, un administrator al cărui
venit moderat este în mare parte dependent de veniturile de membru în consilii
de administrație și care așteaptă cu înfrigurare să fie invitat și în alte consilii
pentru a câștiga și mai mult, este puțin probabil să ofenseze un director
executiv sau pe alți colegi administratori, care vor influența în mod
semnificativ reputația sa în cercurile corporatiste. Dacă instituțiile de
reglementare consideră că sumele ”semnificative” știrbesc independența (și cu
siguranță o pot face), atunci acestea trec cu vederea o largă clasă de posibili
contravenienți.
